Povestea celor două orașe: Arată-ne!

 Bună prieteni,

 Am vizitat din nou orașul lui Tim. Am avut oportunitatea să observ cum învață copiii.

 Copiii nu încetează să se joace. Dar am observant că li se permite să se joace cu orice, cu toate lucrurile. De la bețe și pietre la aparate vechi, aproape nimic nu le este interzis. Ei folosesc tot ce îi înconjoară pentru joacă. Iar descoperirea de sine face parte din procesul de învățare. Ei dobândesc abilități și cunoștințe pe măsură ce se joacă cu adulții și cu ceilalți copii. Totuși, m-aș bucura să văd că au parte de jucării adecvate vârstei lor.

Cei tineri se întâlnesc la umbra copacilor în zilele însorite sau înăuntru când plouă. Focul poveștilor pline de suspans le încălzește inimile. Când se spune o poveste, fiecărui copil i se dă ocazia să respună povestea. Cu acest exercițiu ei devin parte din poveste. De asemenea, acest lucru îi ajută să rețină informația. Am observant un lucru: copiii își compun propria melodie pentru fiecare poveste. Ei o cântă în timp ce se joacă, în timp ce învață, sau chiar în timp ce își îndeplinesc atribuțiile casnice. Una dintre poveștile preferate ale celor în vârstă e despre cei care au întemeiat orașul. Am fost surprins să văd cum copiii au putut și ei, cu multă ușurință, să spună această poveste. Ei au inmagazinat în memorie toate întâmplările.

Există o zicală pe care copiii o repetă des: “Dacă vrei să te ascultăm, arată-ne. Nu ne spune doar!”. Ei chiar au și o melodie ritmată pentru această zicală. Ei preferă să primească informația în imagini sau video. Acest lucru mie mi se pare ciudat. Eu gândesc în cuvinte și propoziții. Imaginile mele sunt alcătuite din cuvinte și videourile mele sunt propoziții. Așa că am vrut să testez această zicală ciudată. Am văzut o fetiță venind spre casă pe bicicletă, așa că am întrebat-o cine a învățat-o să meargă pe bicicletă. Ea părea că nu înțelege întrebarea. Până la urmă, mi-a spus că a învățat când i-a văzut pe alții mergând pe bicicletă. Acest lucru mi s-a părut ciudat. La noi în oraș, copiii sunt învățați de către părinții lor sau de către frații mai mari. Un copil este asistat și susținut până când este capabil să meargă singur. Mersul pe bicicletă nu e ceva ce ei să învețe de unii singuri.

Repetiția e importantă în această comunitate. Poveștile sunt spuse din nou și din nou, evenimentele sunt reluate și cântecele sunt cântate iar și iar.  Teatrul și muzica sunt incorporate în povești și reprezintă adevăruri și lecții care îi ajută să dea sens vieții. Există un cântecel pe care îl cântă copiii și care îi învață despre pericolul de a se juca cu focul.

Casa arde (X2)

Privește acolo (X2)

Foc, foc (X2)

Toarnă apă (X2)

Acesta este un cântecel scurt, dar vioi. Este ca un exercitiu mental pentru copii, cuvintele îi ajută să știe ce să facă în cazul izbucnirii unui incendiu.

 Am crezut că abilitățile noastre de a citi și de a scrie ne avantajează. Dar am înțeles greșit acest lucru, din cauza diferențelor dintre noi. Sunt atât de multe lucruri pe care trebuie încă să le învățăm unii de la alții. Sper că mă voi întâlni din nou cu Tim.

Iar noi, ne vom întâlni în următoarea scrisoare.

Songz