Inainte de a incepe o lucrare in randul romilor trebuie sa ai in minte ca acestia sunt creati de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Lui, ca sunt iubiti de Dumnezeu cu aceeasi dragoste cu care suntem iubiti fiecare dintre noi si ca orice om crescut intr-un „mediu nesanatos” 1dezvolta obiceiuri si deprinderi condamnate de societatea in care traim.
Prin urmare copiii romi trebuiesc priviti ca fiind un dar al lui Dumnezeu pentru fiecare din noi, un dar care ne ajuta in primul rand sa ne cunoastem limitele si sa putem sa le depasim, fara a uita ca acest lucru e posibil doar in Numele lui Isus Cristos si prin Duhul Lui cel Sfant.
In acelasi timp trebuie sa stim care sunt particularitatile de varsta ale copiilor.
De exemplu pentru copiii mici 0-7 ani copiii invata totul prin imitatie, vin cu o deschidere si incredere orbeasca spre noi adultii si spre lumea inconjuratoare. Ei nu vor face decat ceea ce au vazut in jurul lor sau la televizor( daca acesta li “se serveste pe paine”).
Este foarte important pentru cei ce vor sa lucreze cu copiii romi sa fie oameni vrednici de imitat de catre acesti copii, astfel sa fie oameni care-si cunosc, cel putin in mica masura, limitele, care admit ca gresesc si daca o fac in fata copiilor sa aibe bunul simt sa-si ceara iertare, oameni care se bizuiesc pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov in tot ceea ce fac si nu doar pe abilitatile lor, oameni care sa ceara ajutor in rugaciune, oameni smeriti si intelepti in acelasi timp, oameni harnici si dornici de o dezvoltare proprie continuua ( nu oameni care se plafoneaza).
Voi incheia cu un verset biblic din cartea Proverbe 27:17
“ Dupa cum fierul ascute fierul, tot asa un om modeleaza, ascute alt om”.
Fie ca noi toti lucratorii lui Dumnezeu cu romii sa-i putem privi pe romi ca “pile” ce sunt menite sa ne ascuta taisurile noastre , pentru a deveni astfel o unealta mai delicata in mana Lui Adonai. Sa nu uitam ca in orice operatii este utilizat bisturiul.Daca vrem sa fim folositi de Adonai in situatii delicate, foarte critice pentru cei in nevoi, avem nevoie sa devenim unelte ale carui tais este foarte bine ascutit.
No comments:
Post a Comment