Povestea celor două orașe: Biblioteci Vii

Salut prieteni,

A trecut ceva timp de când am scris ultima oară. Prietenul meu m-a dus într-un tur al orașului său. Ca să îi protejăm identitatea, îl vom pe prietenul meu Tim. Pe mine m-a prezentat ca fiind prietenul său dintr-un ținut îndepărtat. Nu putem să spunem celorlalți că eu vin de dincolo de râu. Acesta este micul nostru secret 🤫.

Îmi pare că sunt aici de mulți ani, chiar dacă am sosit abia de o săptămână. Este ca și cum i-aș cunoaște pe acești oameni de mult timp.

Orașul este plin de viață și de activitate. Tim parcă îi cunoaște pe toți oamenii și toți îl cunosc pe el. Oamenii sunt buni și m-au primit cu drag în comunitatea lor. Chiar mi-au pus un nume: Vitsher z oo. Tim îmi spune că înseamnă Zvâcnire Nervoasă. Sună mai bine în limba lor. Mi-au pus acest nume pentru că au spus că zâmbetul meu pare nervos când salut. Dacă nu ați înțeles ce vreau să spun, lăsați-mă să vă explic. Acolo de unde vin eu, saluturile noastre durează doar câteva secunde și de obicei sunt însoțite de un zâmbet. Noi doar spunem: “Bună, ce faci?”, iar răspunsul este: “Sunt bine, mulțumesc 😀.”

Dar la ei nu e așa. Un salut e o întreagă conversație. Saluturile lor sunt mult mai personale. Tim mi-a explicat că un salut e incomplet dacă nu conține ultimele știri despre propria sănătate și viață de familie. Amintește-ți că s-a spus – oamenii din acest oraș par să spună mult mai multe lucruri. Ei spun că eu par un ciudat, deoarece nu spun prea multe, ci doar zâmbesc mult.

Am petrecut ceva timp cu bătrânii orașului. Ei își petrec după-mesele spunând povești despre istoria orașului lor. Nu m-am putut abține și mi-am imaginat cât de imensă trebuie să fie biblioteca lor și câte volume trebuie să conțină toată această informație. În orașul meu natal, ar trebui să petreci mult timp la bibliotecă pentru a citi, înainte ca să vorbești oamenilor cu autoritate. Autorii bibliografiei tale determină autoritatea ta în ce privește un anume subiect.

Tim chicoti, cu un surâs pe față și mi-a spus că au inmagazinat toate informațiile în memorie. Am întrerupt și am spus, "dar trebuie să existe o echipă care să își scrie cunoștințele pentru generațiile viitoare. Sau altfel se vor pierde pentru totdeauna!"

Nedumerit, Tim mi-a explicat că nu era necesar, deoarece făceau parte dintr-o lungă tradiție. Această tradiție este de a-și transmite istoria de la o generație la alta.

Prietenul meu Tim m-a ajutat să văd că ei au biblioteci vii. Bibliotecile sunt oamenii, care umblă și respiră. Tradiția lor este una orală. Ei dau viață poveștilor lor. Istoria lor este păstrată în povești și cântece.

Mă pregătesc pentru următoarea vizită la ei. Voi avea ocazia să văd cum învață copiii. Pentru astăzi, atât am avut de zis.

Ne vedem în următorul articol scris,

Songz

 

A Tale of Two Towns: Living Libraries

 Hello friends,

Some time has passed since I last wrote. My friend took me on a tour of his home town. To protect his identify, we'll call him Tim.

I've been introduced as Tim's friend from a far away land. We can't let the town folk know that I'm from across the river. It's our little secret 🤫

It feels like I've been here for many years even though it has been only one week. It's almost as if I've known the people for a long time.

The town is alive & busy. Tim seems to know everyone, and is known by everyone. The people are kind & have welcomed me into their community. They even gave me a name: Vitsher z oo . Tim tells me it means nervous twitch. It sounds better in his language. They gave me the name because they said my smile looks nervous when I greet. If this is a bit confusing, let me explain. Where I come from, our greetings are rarely longer than a minute and are often accompanied by a complimentary smile. We just say, "Hello, how are you?" and reply, "I'm well, thanks 😊"

But, that's not how they do it. A greeting is a conversation on its own. Their greetings are more personal. Tim explained a greeting was incomplete without an update on one's health & family life. Remember It Was Said—the people in this town seem to say a lot more! They say I'm strange because I don't say much, but smile a lot.

We spent some time with the elders of the town. They spend their afternoons telling stories about the town's history. I couldn't help but imagined how huge their library must be and the books with all the information. In my hometown, you would have to spend a lot of time in the library reading books before speaking to people with authority. The authors in your bibliography determined your authority on a subject.

Tim chuckled, with a smirk on his face, and told me they had committed all the info to memory. I interrupted and said, "but there needs to be a team which will write down their words for future generations. Or else it will be lost, forever!"

Puzzled, Tim explained that wasn't necessary because they were part of a long tradition. This was a tradition of preserving their history from one generation to the next.

My friend Tim, helped me see that they had living libraries. The people were walking & breathing encyclopaedias. Theirs was an oral tradition. They brought their stories to life. Their history was preserved in their stories & songs.

I'm preparing for my next visit. I'll get a chance to see how the children learn. That's all from me for now.

Until we read again,

Songz

Dragă cititorule,

Probabil citești acest articol pentru că acesta este modul în care primești informația, prin cuvintele scrise. Sau s-ar putea să fi apăsat din greșeală pe acest link. Oricare ar fi situația, oare te-ai întrebat vreodată care este modul tău de gândire? Sau prin ce modalitate îți iei informațiile? S-ar putea să fii ca mine și să preferi să citești. Sau poate înveți prin auzire.

Aș vrea să îți spun o poveste despre două orașe învecinate, separate printr-un râu. Unul dintre orașe a fost fondat prin documente scrise. O lume a cuvintelor scrise pe hârtie. Acesta este orașul în care eu locuiesc. Îl văd ca pe o lume ordonată și structurată. Construim comunitatea de la tastatură sau cu pixul pe hârtie. După un singur principiu: “Ce e scris, rămâne”. Mai există un oraș care are la bază vorba. O lume care mie îmi pare haotică și dezordonată. Această comunitate se bazează pe experiența de viață și pe cuvântul rostit. După principiul: “Amintește-ți că s-a spus”

Eu sunt un cetățean al cuvântului scris. Adesea m-am gândit că noi avem cel mai bun mod de a învăța. Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Ori de câte ori sunt pe malul râului mă fascinează să-i aud pe vecinii mei spunând povești, cântând cântece sau relatând fapte din istoria lor. Ei fac acest lucru fără să trebuiască să citească informațiile de pe o hârtie. Mi se pare uimitor. Sau, trebuie să recunosc, sunt mai mult gelos decât uimit. Și mie mi-ar plăcea să îmi pot aminti toate cuvintele spuse de un anumit povestitor. Sau să îmi amintesc versurile sau dansul unui anumit cântec doar auzindu-l și văzându-l.

Înaintașii noștri, cei care au pus temeliile orașului, ne-au avertizat despre pericolul care ne paște dacă interacționăm cu vecinii noștri. Dar eu m-am întâlnit în secret cu unul dintre vecini. Învățăm reciproc despre culturile noastre diferite. Planul meu este ca, în curând, să pot vizita orașul lui. Aș vrea să experimentez cum e viața în lumea lui. Dacă îmi reușește planul, vă voi scrie despre lucrurile pe care le-am învățat.

Până la următoarea scrisoare,

Songz

 

A Tale of Two Towns

Dear reader,

You are probably reading this because you get your information through the written word. Or you might happen to have clicked on the wrong link. Either way, I wonder if you have ever thought about  how you think? Or the way you take in information? You might be like me & prefer to read. Or you learn by listening.

I’d like to tell you a story about two neighbouring towns separated by a river. There is one town which was founded on a written document. A world of the written word. This is where I live. We see it as a world of order & structure. We build our community with our keyboards or pen & paper. Under one law: The Written Word Lasts Longer. There is another town founded on speech. A world that seems to me to be chaotic & messy. This community is built by living life and on the spoken word. Under one law: Remember It Was Said.

I am a citizen of the written word. I have often thought we have the right way of learning. But, it is not that simple. Whenever I’m by the river, I am often amazed at how easily the people from the neighbouring town remember the speeches, songs & actions of their heroes. They do this without having to read information from a page. It seems strange to me. I’ll admit, I’m more jealous than amazed. I, too, would love to be able to recall every word delivered by a speaker. Or to be able to remember the lyrics and dance moves of a song just by hearing and seeing it.

Our founding fathers warned us against the dangers of mixing with the other town folk. But, I have been meeting in secret with a person from the neighbouring town. We are learning about our different cultures. I plan to visit his town soon. I wish to experience life in his world. If our plan is successful, I’ll write back on what I’ve learned.

Until we read again,

Songz

Oral Cultures . . . tips for travelers from the world of print

Songezo Nkolombe
and Mary online

We're about to start a new series of posts on oral cultures titled A Tale of Two Towns by Student.Go intern Songezo Nkolombe.

Songezo Nkolombe just completed his first year of seminary (Baylor) online, due to Covid travel restrictions. He lives in Cape Town, South Africa, and serves as children's minister in a Baptist church there. It was a natural fit for him to work with Romany education projects. His first blog post on oral learners and oral culture will appear on the Romany Education Network this week. He's read a lot, he's listened a lot, and now he's turning that into Yearn to Learn: A Tale of Two Towns. 

Songezo brings a wealth of experience to the internship. He has served for a number of years as children's minister in his home church in Capetown, South Africa. He lives in a multi-ethnic city. And although he was definitely raised in a print culture, many extended family members live in an oral culture. 

Songezo has sat in and contributed to on online meetings for Romany education projects in Romania and Moldova. He has read and discussed studies in oral cultures. And now he's started to translate that into story form. What an oral culture way to help print people better understand oral cultures!

Multilingual Students; Multilingual Teacher

What language do your students speak at home? And what language do you use for instruction?

Our friend Zoltan Barabas teaches a Bible club in Transylvania. Instruction in school is in Romanian.

Some households in this Rroma village speak mainly Romani, some Romanian, some Hungarian. All of them use a mixture. 

This situation is very familiar to Zoltan. Though he was born in Romania, his first language is Hungarian. He teaches most of the Bible club in Romanian, but the "central truth" and the memory verse are always given in Romani. (See ashunledevles.eu.org for examples of this dialect in three different orthographies, including Hungarian.) 

This past week, the children played a Davar Start Game called Count At Home. First they played the game in Romanian. When finished they had counting together, they repeated the game with numbers in Romani. 

Zoltan explained, "Some kids are not so fluent in Romani; some are more fluent in Romanian. All instruction at school is in Romanian. That's the reason to explain it first in Romanian. Then we did it in Romani to put it clearly in their head in Romani. Especially for kids who are fluent in Romani. They can think about math and numbers in both languages."

Zoltan added that this reinforces the value of both languages. "I use myself as an example to reinforce that the mother tongue is important. Hungarian is my first language. But I do most of the lesson in Romanian. Sometimes I talk with adults (who happen to be in the house where the children's club meets) in Hungarian because they are more fluent in that language. I reinforce that it is okay to use Romanian and that the mother tongue (Romani) is important." 

"Personal example always best teacher," he concluded.

How would you handle this situation? 

Language and Learning

Today, on International Mother Language Day, I warmly recommend to you a message from the SIL Executive Director, Michel Kenmogne, reflecting on the power and role of local languages.

The words and pictures in the short video below show glimpses of a few places in our world where people have decided to give their children a strong foundation in life by allowing them to receive their first years of schooling in their own language, before continuing to learn in a regional or national language.

It is my hope that many Roma children in Europe and elsewhere, will be able reap the benefits of this kind of opportunity for them also. I am thankful for the hard work of others elsewhere that allow there to be good examples and encouragements in my continued networking and advocating for good quality and relevant education in Roma communities.

Sincerely,

Marianne Fast

Literacy Consultant SIL International

https://www.sil.org/literacy-education

  

Click to watch the video.